Home Nou Recrutare MApN

Recrutare MApN

0
Recrutare MApN

Ești dinamic, hotărât, ambițios? Poți lua, rapid, decizii?
Ai capacitatea de a-i motiva și îndruma pe cei din jurul tău?
Poți fi OFIȚER în ARMATA ROMÂNIEI.

  • 7 instituții de învățământ superior
  • 615 locuri
  • 40 specializări
  • Durata: 3-6 ani

Se pot înscrie tinerii care îndeplinesc următoarele condiții specifice:

  • să aibă vârsta de cel mult 26 de ani (24 de ani pentru aviație-naviganți) împliniți în cursul anului 2020;
  •  să fie absolvenți ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere;
  • să nu fi parcurs, în întregime sau parțial, un program de studii universitare de licență cu finanțare de la bugetul de stat, iar în cazul în care a parcurs un astfel de program de studii, să menționeze în cererea de înscriere despre aceasta, urmând ca până la data înmatriculării să facă dovada că a achitat/achită contravaloarea serviciilor de școlarizare de care a beneficiat anterior cu finanțare de la bugetul de stat.

Unitățile de învățământ universitar militar pentru care poți opta sunt următoarele:
1. Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu”, Sibiu (3 ani): 208 locuri
Termen limită pentru înscriere: 27.03.2020
2. Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă”, Brașov (3 ani): 99 locuri
Termen limită pentru înscriere: 20.03.2020
3. Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, Constanța (4 ani): 98 locuri
Termen limită pentru înscriere: 20.03.2020
4. Academia Tehnică Militară ”Ferdinand I”, București (4 ani): 148 locuri
Termen limită pentru înscriere: 20.03.2020
5. Institutul Medico-Militar (5-6 ani): 45 locuri din care: 30 – prin Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti şi 15 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş
Termen limită pentru înscriere: 27.03.2020
6. Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București (3 ani), specializarea logistică: 7 locuri
Termen limită pentru înscriere: 03.04.2020
7. Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, specializarea drept: 10 locuri (alocate pentru MApN)
Termen limită pentru înscriere: 03.04.2020

Pentru început trebuie să te prezinți la biroul informare-recrutare cu cartea de identitate. Acolo vei primi precizări privind parcurgerea probelor de selecție.
Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici: https://bit.ly/2RyjVss .
Fiecare candidat înscris va fi planificat pentru parcurgerea probelor de selecție și va fi anunțat cu privire la data prezentării la centrul zonal de selecție și orientare de care aparține. Detalii se obțin de la personalul recrutor, la înscriere.

Selecția aptitudinală generală constă în parcurgerea:
– probelor psihologice (test de aptitudini, de personalitate și situațional);
– probe fizice (traseu utilitar-aplicativ cu baremul 1 min. și 40 sec. ; alergare pe distanța de 2000 m cu baremul de 10 min.);
– interviu de evaluare finală.
Centrele zonale de selecție și orientare se află la Breaza, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc și Constanța.
La sosirea în centrul zonal de selecție și orientare, candidații trebuie să prezinte o adeverință eliberată de medicul de familie, care să ateste că sunt apți pentru susținerea probelor sportive.

Candidații declarați ”Admis” la selecția aptitudinală generală vor efectua vizita medicală conform indicațiilor primite de la recrutor..
Baremul medical, privind efectuarea examenului medical pentru admiterea în unităţile/instituţiile de învăţământ militar, precum și pentru ocuparea funcţiilor de soldat/gradat profesionist, poate fi consultat aici: https://bit.ly/2YLbmMq
Veți găsi și tabelele cu indicii antropometrici pentru selecţionarea medicală a candidaților (femei și bărbați), respectiv limitele de înălțime și variațiile de greutate admise, corelate cu înălțimea candidaților.

Candidații declarați ”Apt” în urma examinării medicale, care au optat pentru marină sau care vor desfășura activități aeronautice, vor efectua și o examinare/evaluare aptitudinală medicală şi/sau evaluare psihologică a aptitudinilor speciale.

Candidații declarați ”Apt” la examinarea medicală vor întocmi dosarul de candidat și vor fi recrutați.

Despre admitere citiți aici: http://bit.ly/36y8sxu
Vă rugăm să accesați și să citiți documentul.
Tematica și bibliografia de concurs se publică pe site-urile instituții lor de învățământ și pot fi consultate la biroul informare-recrutare.

Orice alte informații poți obține de la birourile informare-recrutare din cadrul centrelor militare din județul sau sectorul în care ai domiciliul. Adresele și numerele de telefon sunt disponibile aici: https://bit.ly/2RyjVss .

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here