George Enescu

George Enescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Viața

Copilăria

George Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav din județul Botoșani, în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Mai târziu părinții lui s-au despărțit iar tatăl a avut o relație cu Maria Ferdinand Suschi, o tânără de origine poloneză, din care s-a născut un fiu ilegitim, pictorul Dumitru Bâșcu.

Părinții l-au alintat cu numele „Jurjac”, dat de guvernanta franceza Lydie Cedre, care a avut o influență profundă asupra educației sale începând de la vârsta de 6 ani.

A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert și a început studii de compoziție sub îndrumarea lui Eduard Caudella. Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru.

Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?
—Bernard Gavoty – Amintirile lui George Enescu”

Activitate

Debutul ca interpret și compozitor. Primii ani

Stamps of Romania, 2011-72.jpg

Între anii 1888 și 1894 studiază la Conservatorul din Viena, având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (vioară) și Robert Fuchs (compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei, concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms, Pablo de Sarasate, Henri Vieuxtemps, Felix Mendelssohn-Bartholdy, entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.

După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris, între anii 1895 și 1899, sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (vioară), André Gédalge (contrapunct), Jules Massenet și Gabriel Fauré (compoziție). La data de 6 februarie 1898 are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică Poema Română.

În același an, începe să dea lecții de vioară la București și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș din Sinaia.

Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva, dând naștere mai multor lieduri în limba germană. Prințesa Martha Bibescu și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.

Creația

 
George Enescu

Opere

  • Oedip – tragedie lirică în patru acte pe un libret de Edmond Fleg, Op. 23 (1910-1931)

Simfonii

  • Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, Op. 13 (1905)
  • Simfonia nr. 2 în La major, Op. 17 (1912-1914)
  • Simfonia nr. 3 în Do major pentru orchestră și cor, Op. 21 (1916-1918)

Alte lucrări orchestrale

  • Poema română, suită simfonică pentru orchestră, Op. 1 (1897)
  • Rapsodia română nr. 1 în La major, Op. 11 (1901)
  • Rapsodia română nr. 2 în Re major, Op. 11 (1901)
  • Suita orchestrală nr. 1 în Do major, Op. 9 (1903)
  • Suita orchestrală nr. 2 în Do major, Op. 20 (1915)
  • Suita orchestrală nr. 3 în Re major “Săteasca”, Op. 27 (1937-1938)

Muzică de cameră

Cvartete pentru coarde
  • Cvartet pentru coarde nr. 1 în Mi bemol major, Op. 22, Nr. 1 (1920)
  • Cvartet pentru coarde nr. 2 în Sol major, Op. 22, Nr. 2 (1950-1952)
Sonate
  • Sonata pentru vioară nr. 1 în Re major, Op. 2 (1897)
  • Sonata pentru vioară nr. 2 în Fa minor, Op. 6 (1899)
  • Sonata pentru vioară nr. 3 în La minor “în caracter popular românesc”, Op. 25 (1926)
  • Sonata pentru violoncel nr. 1 în Fa minor, Op. 26, Nr. 1 (1898)
  • Sonata pentru violoncel nr. 2 în Do major, Op. 26, Nr. 2 (1935)
Alte lucrări de cameră
  • Octet pentru coarde în Do major, Op. 7 (1900)
  • Cantabile și presto pentru flaut și pian (1904)
  • Dixtuor în Re major pentru suflători, Op. 14 (1906)
  • Concertstück pentru violă și pian (1906)
  • Légende pentru trompetă și pian (1906)
  • Cvartet pentru pian nr. 1 în Re major, Op. 16 (1909)
  • Impressions d’Enfance (Impresii din copilărie) pentru vioară și pian, Op. 28 (1940)
  • Cvintet pentru pian în La minor, Op. 29 (1940)
  • Cvartet pentru pian nr. 2 în Re minor, Op. 30 (1943-1944)
  • Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Op. 33 (1954)
Muzică pentru pian
  • Suita pentru pian nr. 1 în Sol minor “în stil vechi”, Op. 3 (1897)
  • Suita pentru pian nr. 2 în Re major, Op. 10 (1901-1903)
  • Suita pentru pian nr. 3 (Pieces impromptues), Op. 13 (1913-1916)
  • Sonata pentru pian nr. 1 în Fa diez minor, Op. 24, Nr. 1 (1924)
  • Sonata pentru pian nr. 3 în Re major, Op. 24, Nr. 3 (1933-1935)

Ultimii ani. Exilul

În ultimii ani ai vieții a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană, tenor, cor și orchestră, schițat încă din 1929, Simfoniile Nr. 4 și 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu).

O dată instaurată dictatura comunistă, s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor, în care Enescu nu mai figura nici ca membru. S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68.

Mai multe pe https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu